Tainele nopţii…

[Searã bunã, cãlãtor în vise dulci!
Chiar înainte de-a mã culca...un gând uşor mã roagã,
sã scriu şi doar, un vers, şi-apoi o strofã...
dar, iatã! m-am trezit,
şi-o poezie a-nserãrii mi-a apãrut gingaş în cale...
...
Şi ea s-a vrut, de tine, încet, cu calm, cititã
cãci din a ta chemare, tainic, a fost zãmislitã...]

Tainele nopţii…

Când noaptea dãinuie în pace,
Şi cerul s-a ascuns de tot,
Fãcând loc miilor de stele,
Lumini, ce trec ca nişte unde,
Şi se-mpletesc în valuri
Formând frumoase caruri…
Peste-ale gîndurilor dealuri.

Şi se-oglindesc în ochii lui,
Sclipiri de argint curat;
E-o oglindire ce-a visat,
Şi-acum încet s-a revãrsat
În lac, la marginea cãruia stã,
Privind, orbit, la lunã…

Un freamãt lin, îmbietor,
S-aude dinspre frunze
Stejarul viu, stã tainic, liniştit,
Şi lasã vântul-ncet s-adie…

În codru, cucul, de mult a adormit
Şi greierii abia acum s-au pregãtit,
Cîntãri lungi, aievea, sã doineascã,
Fruntea lui s-o descreţeascã,
Şi din nimb sã îl trezeascã…

Acum e vremea…bãlaiul creştet,
Pe perna moale-mbietoare
Copile, sã ţi-l culci,
Şi-ncet, încet sã te cufunzi,
În miere, lapte, vise dulci.

Şi mâine, când ale dimineţii ore
Şi-al pãsãrilor dulce grai,
Încetişor te-or deştepta,
Sã-ţi amintesti…
E prima zi, şi ultima deodatã,
Şi astfel sã trãieşti,
Chiar de-o fi doar odatã…

[...]

Îti trimit a fragilor dulceaţã
Pe buze dulci, ce neaua-ngheaţã
O-nflãcăratã sãrutare,
Şi-o caldã, veşnicã urare:
Noapte bunã!